Cu cativa ani in urma am participat ca si subiect la o testare psihologica legata de atitudinea religioasa; nu imi amintesc exact scopul final al cercetarii,dar cred ca era vorba de un program doctoral.
Am fost extraordinar de surprinsa de intrebarile acelea si oarecum contrariata de faptul ca nu am putut raspunde marii lor majoritati. Tema principala era definirea divinitatii, relatia mea (a fiecaruia dintre noi) cu Dumnezeu. Intrebarile erau extrem de personalizate, ca si cum ar fi fost pur si simplu vorba de relatia intre Eu-Copil si Dumnezeu-Tatal. Este desigur o paradigma, dar eu nu incapeam in ea. Cred ca am fost printre cei mai profani subiecti, iar raspunsurile mele (mai ales cele deschise, caci erau cateva si de acest gen) au fost absolut pe langa subiect, asa cum eram de altfel si eu.
Ma simteam ca si cum as purta un dialog intr-o limba pe care nu o stapanesc; pur si simplu nu reuseam sa pricep intrebarile, daramite sa mai si raspund...
Imi este foarte greu sa vorbesc despre Dumnezeu si imi este imposibil sa fiu "in relatie" cu el. Ideea in sine de relatie presupune un stadiu incipient al apropierii. Atunci cand esti "in relatie" cu cineva sau ceva, este vorba despre separare. Chiar si in dragoste, a fi in relatie inseamna a trai intr-o diviziune, a opera un schimb permanent, a negocia. De aceea se spune ca relatia cu Dumnezeu este mai profunda decat aceea pe care o putem avea noi, oamenii,intre noi. Pentru ca nu este vorba propriu-zis de o relatie, ci de o contopire. Nu e vorba de manipulare, ci de acceptare neconditionata, nu e vorba de a fi "cumva", ci doar de "a fi".
Rugaciunea reprezinta in acceptiunea comuna manifestarea relatiei cu Dumnezeu, aspectul comportamental al religiozitatii. Te rogi, deci esti religios.
Rugaciunile sunt si ele de mai multe feluri. Poti fi "in relatie" cu divinitatea si atunci vei formula pur si simplu cereri, dorinte, revendicari (ceea ce facem de obicei si in relatiile de cuplu) sau te poti ruga in sensul de "a fi impreuna". Starea de "a fi impreuna", atunci cand persisti in rugaciune, se transforma in starea de "a fi". Aceasta inseamna momentul in care nu mai simti diviziunea, esti unitar, existi dar in acelasi timp ai disparut. Te pierzi pentru a regasi totalitatea, intregul. Fara conditii, fara limite, fara asteptari, fara teama...As putea folosi doi termeni care imi par cei mai apropiati pentru a defini rugaciunea: ACCEPTARE si INCREDERE.
Care este relatia mea cu Dumnezeu? Nu este...Si ma tem ca nici cu cei din jur nu prea ma pot mentine "in relatie". Cele mai multe dintre legaturile mele cu oamenii incep prin a fi relatii si destul de repede ajung sa fie... non-relatii. Relatiile au o consistenta parte contractuala, de angajament, de asteptari si norme acceptate social prin care ele se mentin. Unele dintre legaturile cu cei din jur nu indeplinesc aceste conditii, dar sunt, le simtim fiecare dintre noi. Sunt legaturi subtile care exista ca atare, fara conditii, fara norme, fara a fi definite cumva. Care este diferenta intre "legaturi" si "relatii"? Relatiile au o puternica valenta comportamentala, se manifesta, sunt active, exista in timp si pentru timp. Legaturile sunt atemporale, non-manifestale, legaturile doar exista. De-a lungul vietii noastre intalnim oameni cu care suntem "in relatie" si oameni cu care avem o "legatura". Aceasta a doua categorie este foarte valoroasa si nu exista o diferenta calitativa semnificativa intre legaturile umane si legatura cu Dumnezeu. "A fi in legatura" si " a fi" sunt trepte foarte apropiate in evolutia spirituala. Exersand legatura, conectarea,exersezi Fiintarea. Si intr-o zi constati ca a disparut si legatura, pentru ca intre timp Esti in ea. ESTI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu