Exista in conceptia multor oameni ideea ca visele sunt lucrurile cele mai nebunesti pe care le gandim; ele nu se vor intampla niciodata, dar ne tin de cald in vremuri vitrege. Visele ar tine de alt taram, ar apartine unei lumi de basm, pur imaginara, pe care ne-o inventam fiecare dintre noi pentru a evada din cotidian. Insa povestea vietii nu este o poveste si atat, este un proiect, un contract pe care l-am consimtit si in cadrul caruia actionam. Visele sunt imagini a ceea ce vom fi daca ne vom urma drumul, adica daca vom crede in ele. Visele sunt anticipari a ceea ce vom fi sau am putea fi.
Stiu ca ceea ce sunt astazi am purtat dintotdeuna in suflet.Imi amintesc ca atunci cand eram copil visam sa fiu profesoara. Dar nu visam in sensul de speranta,nu stiu daca imi doream cu adevarat asta si oricum eram prea mica pentru a avea planuri serioase legate de o cariera, dar simteam in mine aceasta stare, acest fapt. Eram deja profesoara, le vorbeam copiilor, ii invatam tot felul de lucruri. Mai tarziu am inceput sa vorbesc unor adulti care ma ascultau, apoi propriilor copii inca nenascuti. Era ca o joaca si joaca este ceva foarte serios. Totul venea din interior, purtam si simteam aceste situatii, aceste pozitii ale mele.
Mai tarziu, candva prin liceu, am citit jurnalul filosofic al lui Noica si am fost foarte emotionata si entuziasmata de ideea unei scoli in care oamenii sa nu invete nimic, doar sa stea linistiti la o margine a lumii si cativa, doar cativa oameni intelepti sa le vorbeasca. Am ras si am plans de bucurie pentru ca simteam la randul meu aceste lucruri, desi la vremea aceea mai aveam inca mult, foarte mult de studiat. Au mai urmat inca vreo 13-14 ani de scoala "adevarata" de atunci iar eu am purtat inca in suflet aceasta altfel de scoala, "scoala mea". O am si acum numai ca ea a capatat deja niste manifestari, a inceput sa existe fizic.
Pe copiii mei ar fi prea putin sa spun ca i-am dorit. Doresti ceva ce nu ai, eu ii aveam, doar ca nu mai puteam astepta, imi era dor de ei. Nu aveam certitudinea ca se vor naste, dar ii simteam in jurul meu ca pe o uriasa potentialitate.
Tot ceea ce putem fi este incriptat in fiinta noastra, purtam deja in si cu noi. Schimbarile importante pe care le operam in viata, pasii definitorii sunt bazati mai degraba pe REcunoastere decat pe cunoastere. Este important sa iti recunosti visele, dorintele, sa le recunosti pe cele autentice de cele fabricate, imprumutate, artificiale sau de tranzitie. Cand le recunosti si ele te recunosc pe tine si se apropie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu