S-a intamplat intr-o zi aproape ca oricare alta. S-a intamplat sa ma intreb pentru a nu stiu cata oara "cine sunt eu?", dar pentru prima oara sa lansez intrebarea, dintr-un soi de umor negru, intr-un motor de cautare pe Internet. Spre surprinderea mea, mi-au aparut in fata pagini intregi de ganduri, intrebari si raspunsuri ale unor oameni ca si mine, macinati de aceleasi probleme de viata, oameni care vor sa isi confirme ca exista si sa se exprime pentru ca exista.
Am simtit atunci o dorinta foarte puternica de a ma topi la randul meu in acest pool universal de cognitii, afecte, revelari si criptari, de viata. Nu are mare importanta cine sunt, caci acest "cine" este altul de la o clipa la alta. La ce bun sa ma intreb cine sunt in aceasta clipa, cand in urmatoarea voi fi deja altcineva? Mai degraba as putea raspunde la intrebarea "ce sunt?". O picatura intr-un ocean, totul si nimic.
Pentru prima oara in viata simt nevoia sa ironizez raspunsurile, dar mai ales intrebarile. Ne intrebam toata viata cine sau ce suntem si nu mai avem timp sa o traim. Ce s-ar intampla daca am sti, in cazul in care exista un raspuns? Unde ar mai fi misterul, magia ? Asa cum sanatatea mintala se defineste prin capacitatea de a suporta incertitudinea, la fel spiritualitatea se defineste prin capacitatea de a accepta Misterul, Necunoscutul, Existenta, pe Dumnezeu. A accepta si a trai "starea de creatura".
Si daca cineva vreodata va dori sa comunice cu mine prin intermediul acestui mijloc voi fi foarte multumita, iar daca nu de asemenea, caci "plinul" ca si "golul" apartin aceluiasi continuum, unul se dizolva si se exprima prin celalalt. Exprimarea este unicul scop si unicul mijloc de a trai, este viata insasi.
