Actiune vs. Activitate. Fericire vs. Nefericire.

Cel mai eficient remediu cunoscut impotriva nefericirii este activitatea. Secretul consta in lipsa ragazului de a te intreba daca esti in regula, daca viata ta este cum ar trebui sau ai merita sa fie, daca realizarile tale sunt destul de importante si consistente, daca directia in care te indrepti este sau nu benefica pentru tine si cei dragi s.a.m.d. Astfel, timpul liber devine periculos si prin urmare indezirabil, caci un eventual timp de reflectie ar putea revela surprize uneori neplacute. De aici goana dupa "activitate", dupa acea oboseala placuta care iti confera sentimentul de autosuficienta, utilitate si sens.

Activitatea este in fond fuga de tine insuti. Iar atunci cand prin fuga reusesti sa uiti de tine insuti, intradevar scapi de nelinisti, de griji si framantari. Activitatile in sine chiar nu mai conteaza, ele sunt doar situatii-pretext pentru a fi activ. De aici aceasta goana dupa activitate in zilele noastre.
Recunosc ca activitatea, chiar si in sensul de pierdere de sine, este benefica pana la un punct. Dar din momentul in care activitatea nu mai este o optiune ci un mod de viata, ea devine periculoasa. Caci capatand deprinderea de a te agita, a fi fara astampar in orice situatie, iti pierzi incet-incet capacitatea de a fi responsiv, de a actiona, de a fi. Iti pierzi inteligenta, finetea judecatii, bunul simt.

Diferenta dintre actiune si activitate consta in faptul ca activitatea porneste dintr-o minte nelinistita, agitata, orientata spre scopuri, iar actiunea este apanajul unei minti linistite, creatoare. Apropos de creatie... M-am confruntat si eu ca si multe alte femei cu dorinta de a avea un copil si imposibilitatea de a realiza acest lucru. Ca si multor altor femei, acest vis mi s-a implinit atunci cand am crezut ca nu se mai poate, cand am acceptat ideea ca probabil nu voi avea niciodata un copil. Pana si creatia reprezinta pentru noi un scop, pana si a face dragoste reprezinta o "activitate". Gandim in termeni de succes chiar si in ceea ce priveste calitatea de a fi sau nu parinte.

Revenind la ideea initiala, scopul nostru in viata este de a impiedica sau a alunga nefericirea, iar modul cel mai la indemana de a evita confruntarea macar ipotetica cu ea este de a fi atat de ocupati, atat de "activi" incat sa ne omoram timpul aferent acestei confruntari. Interesanta aceasta expresie, nu-i asa? "A-ti omori timpul" inseamna de fapt a te omori pe tine insuti, caci timpul nu exista, este doar o conventie.
Dar ce este in fond nefericirea? Sau ce este fericirea, pt. ca macar prin opozitie sa explicitam aceasta perpetua lupta cu nefericirea?

Paradoxul este ca insasi gandirea in termeni de scop este sursa nefericirii. O minte linistita nu gandeste in termeni de scop, ci actioneaza pur si simplu constient, cu implicare, fara furie, fara resentimente, fara ideea de succes. Atunci este posibilia si non-actiunea. Non-actiunea nu este o oprire propriu-zisa, nu exista o delimitare sau etapizare neta intre actiune si non-actiune; actiunea si non-actiunea coexista; actionezi si te observi in acelasi timp.

Si atunci lucrurile pur si simplu se intampla, sensul este creat "din mers", iar fericirea se instaleaza definitiv. Caci fericirea nu este altceva decat o relatie de congruenta intre tine insuti, faptele tale si Existenta. Si imi permit sa mai fac o remarca... Fericirea include nefericirea, o cuprinde si o acopera. A fi fericit presupune ca la un moment dat sa fi fost nefericit, incongruent, divizat, ba chiar sa ai din cand in cand "puseuri" de nefericire, cu diferenta ca le accepti, nu te incurca foarte tare, aproape ca nu te deranjeaza.
Altfel declicul nu se produce, nu poti percepe diferenta decat cel mult la nivel cognitiv. Intelegi, dar asta nu inseamna ca ti s-a si intamplat...
Fericit cel care a trait nefericirea pana la capat, cel care a acceptat confruntarea! (Caci astfel a depasit-o...)