Avem nevoie de atingeri, oricum ar fi ele. Poate ca aceasta este una dintre cele mai puternice nevoi ale rasei umane, chiar daca nu se vorbeste despre ea la fel de mult ca si despre celelalte. La nivelul cel mai de jos, atingerile pot fi chiar conflictuale, caci esenta lor este aceea de confirmare a prezentei tale: deranjezi pe cineva, deci existi. Pe un alt palier vorbim de atingerile pozitive, de momentele in care producem bucurie sau satisfactie. Indiferent de valenta atingerii, ea se traduce prin aceeasi idee fundamentala: Cineva ma vede, deci exist.
Indiferent daca actionam in numele binelui sau al raului, daca producem efecte benefice, nocive sau antagonice asupra celorlalti, pare ca tot ceea ce conteaza este sa producem efecte. Trebuie sa fim vazuti, trebuie sa ne confirmam existenta, sa ne asiguram ca nu am disparut.
Din aceasta nevoie de delimitare, de conturare proprie in raport cu ceea ce si cei ce ne inconjoara, de multe ori alegem pentru viata noastra suferinta. Alegem ca atunci cand ne trezim dimineata sa fim nervosi, tristi, sa ne asternem in campul vizual intern intai de toate un banner cu imaginea iluzorie si nedreapta a lumii in care traim. Ignoram frumusetea, ignoram iubirea, ignoram misterul lumii si tot ceea ce ne-ar putea minuna si adoptam varianta de a privi si a vedea lumea in nuante de gri. Iar imaginea interioara isi prolifereaza modelul in exterior, asa incat ceea ce vedem cu ochii mintii si ai sufletului ajunge sa devina realitatea noastra fizica. Confirmandu-ne astfel scenariul, el se repeta si se formeaza acel cerc vicios de neincredere, proasta dispozitie si suferinta.
De ce facem aceasta alegere? Pentru ca ea ne aduce beneficii importante. Intregul comportament uman are drept scop producerea unor beneficii. Beneficiile si de aceasta data sunt in spiritul intaririi ego-ului, aflat in stransa legatura cu instinctul de supravietuire. Caci suferinta apropie, pe cand bucuria desparte. Atata vreme cat esti trist ceilalti iti acorda atentie, te fac sa te simti special. Cand esti bucuros oamenii se indeparteaza, caci nu stiu "ce te-a lovit", daca esti in regula sau nu. Paradoxal, prin suferinta castigi interesul oamenilor, dar cu timpul, facandu-ti un obicei din a suferi,te ratacesti, ratezi calatoria. Puseurile de suferinta sunt necesare, caci sunt confruntari cu sinele tau profund, cu fiinta ta suprema. Din fiecare suferinta trebuie sa se nasca insa un nou inceput, dupa fiecare cadere trebuie sa urmeze o crestere; altfel, sensul suferintei a fost ratat.
Inteaga Existenta este un joc al contrariilor si de aceea se spune ca pe masura ce urci mai sus pe atat de grea iti va fi caderea. Cu cat astepti mai mult din partea celorlalti sau a vietii in general, cu atat mai trista va fi ziua cand vei realiza ca totul depinde numai de tine. Cu cat astepti mai putin sa ti se ofere, cu atat mai bucuros vei fi cand vei primi sprijin, cand oamenii ti se vor alatura pentru ceea ce esti, pentru ceea ce visezi, pentru ceea ce faci si nu in ultimul rand pentru decenta ta. Decenta de a trai simplu, de a nu santaja pentru a primi, de a avea atat cat poti facand tot posibilul.
Atingerea aceasta delicata cu oamenii si nu numai, cu aerul pe care il inspiri, cu orice forma de viata pe care o intalnesti, de care te apropii - si absolut tot ceea ce ne inconjoara este o forma de viata - inseamna decenta, respect, bun simt. Si fiecare astfel de atingere delicata, ca atingerea unei aripi de fluture, este ceea ce ne misca, ne inspira si ne imbogateste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu