Pozitionare

Aveam sentimentul ca am uitat ceva foarte important, foarte greu. Important si greu mai degraba cantitativ. Ma simteam bine, dar constientizam o lipsa. Lipsea ceva care de obicei ma tragea in jos, ma aducea "cu picioarele pe pamant si cu capul in aer", un soi de gravitatie.

Dupa ceva vreme am descoperit ce era: INGRIJORAREA. Am pierdut-o pur si simplu si odata cu ea am pierdut o mare parte din viata mea trecuta si din cea viitoare. Din cea trecuta, pt. ca ma lega de experientele nefericite, de cea viitoare pt. ca imi duceam o parte din existenta in lumea imaginara a lui "maine". Odata cu ingrijorarea am pierdut ceea ce am fost si am avut, ca si ceea ce voi fi si voi avea. Alta data as fi spus ca nu mi-a ramas mai nimic. Acum spun altceva; mi-a ramas singurul lucru care exista si in care pot trai: PREZENTUL, AZI, ACUM. Repet, MI-a ramas, mie insami. EU si CLIPA ACEASTA existam.

Ingrijorarea este o boala grea si poate fi foarte lunga, poate dura viata toata sau vieti la randul. Te macina incet dar sigur, pana cand iti pierzi ratiunea, increderea, iubirea. Nu poti fi ingrijorat si vesel, ingrijorat si senin, ingrijorat si increzator, ingrijorat si iubitor, ingrijorat si eficient, ingrijorat si rational, ingrijorat si creativ, ingrijorat si prosper. Poti fi doar ingrijorat SAU toate celelalte.
Si poti gasi in orice clipa atat de multe lucruri pt. care sa te ingrijorezi...

Paradoxal, majoritatea achizitiilor in termeni de dezvoltare personala pornesc din experienta contrara, din trairea profunda a tristetii, a esecului, a chiar acelei insusiri indezirabile. In cazul de fata, nu poti decide sa alungi ingrijorarea si sa fii capabil chiar sa operezi aceasta schimbare pana cand nu traiesti ingrijorarea. La fel cum nu poti depasi conflictele specifice varstelor pana nu treci prin ele. Nu poti ajunge la destinatie fara sa parcurgi drumul, sa te implici.

Schimbarea se produce brusc atunci cand nu o mai doresti, nu o mai cauti, nu o mai astepti. De ce atunci? Pentru ca esti deschis, pentru ca nu conditionezi Existenta in nici un fel. Iar ea iti raspunde in mod simetric: nu te mai conditioneaza nici ea pe tine. Tu o accepti, ea te accepta. Despre asta este vorba in cele din urma.

Si uite asa am inceput sa traiesc invers: "Cu capul pe pamant si picioarele in aer". Sunt aici si acum, fac parte din viata mea, sunt constienta, dar admit de asemenea ca apartin neantului, nu ma agat cu disperare de locul acesta in care ma aflu temporar, ci doar traiesc lucid aceasta fascinanta experienta.Si ma bucur...